duminică, 7 noiembrie 2010


Apărarea lui Socrate

după un text de Woody Allen


(Scena se petrece în celula lui Socrate. Primeşte o vizită de la Agathon şi Simmias)

Agathon: Ah, bunul meu prieten, bătrîn înţelept! Cum îţi merge detenţia?

Socrate: Ce poate spune omul despre detenţie, Agathon?... Numai trupul poate fi îngrădit. Mintea mea e liberă să zburde, fără a fi oprită de aceşti patru pereţi, aşadar, eu te întreb pe tine: există detenţie?

A.: Ei bine, ce se întîmplă dacă vrei să mergi la plimbare?

S.: Bună întrebare. Nu pot.

A.: Mă tem că veştile sunt proaste. Ai fost condamnat la moarte.

S.: Ah, mă întristează să provoc dezbateri în Senat.

A.: N-a fost nicio dezbatere. Unanimitate.

S.: Serios?

A.: Din primul tur.

S.: Hmmm. Contam pe mai multă susţinere.

Simmias: Senatul este furios din cauza teoriei tale despre statul utopic.

S.: Da... Cred că n-ar fi trebuit niciodată să propun ca un filozof să fie rege...

Sim.: Mai ales că arătai spre tine şi-ţi dregeai glasul.

S.: Şi totuşi, nu-mi văd călăii ca pe nişte fiinţe rele.

A.: Nici eu.

S.: Ăăă... da, păi... oare ce este răul, dacă nu un bine în exces?

A.: Cum aşa?

S.: Priveşte lucrurile altfel. Dacă un om cîntă un cîntec minunat, asta e frumos. Dacă va cînta în continuare, va provoca dureri de cap.

A.: Adevărat.

S.: Şi dacă tot nu se va opri din cîntat, în cele din urmă vei dori să-i îndeşi şosetele pe gît.

A.: Da. Foarte adevărat.

S.: Cînd se va executa sentinţa?

A.: Cît e ceasul acum?

S.: Azi?!?

Sim.: Au nevoie de celulă...

S.: Atunci, aşa să fie! Să-mi ia viaţa. Să rămînă în istorie că am preferat să mor, nu să abandonez principiile adevărului şi gîndirii libere. Nu plînge, Agathon.

A.: Nu plîng. E o alergie.

S.: Pentru cel care cugetă, moartea nu e un sfîrşit, ci un început.

Sim.: Cum aşa?

S. Stai puţin, dă-mi o clipă.

Sim.: Nu te grăbi.

S.: E adevărat, Simmias, că omul există înainte de a se naşte?

Sim.: Foarte adevărat.

S.: Şi nici după moarte nu mai există.

Sim.: Da, sunt de acord.

S.: Hmmm.

Sim.: Şi?

S.: Aşteaptă un minut. Sunt puţin confuz. Ştii că aici nu-mi dau altceva decît miel, şi niciodată nu e bine făcut.

Sim.: Pentru majoritatea oamenilor, moartea e sfîrşitul cel de pe urmă. Şi astfel se tem de ea.

S.: Moartea e o stare de non-fiinţare. Ceea ce nu este nu există. Singurul care există e adevărul. Adevărul şi frumuseţea. Sunt interşanjabile şi fiecare e un aspect în sine. Ăăă... ce anume ziceai că-mi pregătesc?

A.: Cucută.

S. (confuz): Cucută?

A.: Îţi aminteşti acel lichid care ţi-a distrus masa de marmură?

S.: Serios?

Sim.: Doar o cupă. Deşi au rezerve, în caz că verşi vreo picătură.

S.: Mă întreb dacă doare.

A.: Te-au rugat să încerci să nu faci vreo scenă. E deranjant pentru ceilalţi prizonieri.

S.: Hmmm...

A.: Le-am spus tuturor că vei alege să mori cu mîndrie, nu să renunţi la principiile tale.

S.: Sigur, sigur... ăăă... s-a pomenit cumva noţiunea de „exil”?

Sim.: Au încetat să exileze anul trecut. Prea multe proceduri birocratice.

S.: Sigur... da... (încurcat şi speriat, dar încearcă să-şi menţină stăpînirea de sine): Păi... ăăă... ce mai e nou?

A.: A, m-am întîlnit cu Isosceles. Are o idee minunată pentru un nou triunghi.

S.: Da... sigur... (renunţînd brusc la curajul simulat): Uite ce-i, o să fiu sincer – nu vreau să mor! Sunt prea tînăr!

A.: Dar asta e şansa ta să mori pentru adevăr!

S.: Nu mă înţelege greşit, sunt întru totul de partea adevărului. Pe de altă parte, am o întîlnire la prînz săptămîna viitoare în Sparta şi n-aş vrea s-o ratez. E rîndul meu să fac cinste. Ştii cum sunt spartanii, se iau la harţă foarte uşor.

Sim.: Cel mai înţelept dintre filozofii noştri este un laş?

S.: Nu sunt laş şi nu sunt erou. Sunt... undeva la mijloc.

Sim.: Un parazit care se tîrăşte de-a-ndoaselea.

S.: Cam asta ar fi descrierea.

A.: Dar tu ai fost cel care a demonstrat că moartea nu există.

S.: Uite ce-i, am demonstrat multe lucruri. Din asta îmi plătesc chiria. Teorii şi mici observaţii. Ocazional, maxime. E mai bine decît să culegi măsline, dar să nu ne îndepărtăm de subiect.

A.: Dar ai demonstrat de atîtea ori că sufletul e nemuritor.

S.: Şi aşa şi este! Pe hîrtie. Vezi, asta-i treaba cu filozofia – nu mai e funcţională după ce ieşi din casă.

Sim.: Şi „formele” eterne? Ai spus că fiecare lucru a existat dintotdeauna şi va exista pentru totdeauna.

S.: Vorbeam în mare parte despre obiectele grele. Statui, ceva de genul ăsta. Cu oamenii e radical diferit.

A.: Şi toate acele discuţii despre moartea care e la fel ca somnul?

S.: Da, singura diferenţă e că atunci cînd eşti mort şi cineva strigă „Trezirea, e dimineaţă”, e foarte greu să-ţi găseşti papucii de casă.

(soseşte călăul cu o cupă de cucută)

Călăul: Aşa, deci. Cine primeşte cucuta?

A (făcînd somn spre Socrate): El.

S.: Uau, ce mare e cupa aia. Aşa trebuie să fumege?

C.: Da. Şi-o s-o bei pe toată, pentru că de multe ori otrava e la fund.

S.: Nu, n-o să beau! Nu vreau să mor! Ajutor! Nu! Vă rog!

(apare un Mesager)

Mesagerul: Opriţi totul! Senatul a votat din nou! Au renunţat la acuzaţii. V-a fost măsurată valoarea din nou şi s-a decis că trebuie, în schimb, să primiţi onoruri.

S.: În sfîrşit! Şi-au venit în fire! Sunt un om liber! Liber! Şi mai primesc şi onoruri! Repede, Agathon şi Simmias, luaţi-mi bagajele! Trebuie să plec. Praxitele o să vrea să-nceapă cît mai repede să-mi lucreze bustul. Dar, înainte să plec, vă ofer o parabolă.

Sim.: Asta da, răsturnare de situaţie. Mă întreb dacă ştiu ce fac...

S.:Un grup de oameni locuiau într-o peşteră întunecată. Nu ştiau că afară soarele străluceşte. Singura lumină pe care o cunosc este cea dată de flăcările pîlpîind ale unor lumînări pe care le folosesc ca să se poată deplasa.

A.: De unde au lumînările?

S. (agasat): Să spunem doar că le au.

A.: Locuiesc într-o peşteră şi au lumînări? Nu prea pare realist.

S.: N-ai vrea s-o laşi aşa?

A.: Bine, bine, treci la subiect.

S.: Într-o bună zi, unul dintre ei iese din peşteră şi vede lumea de-afară.

Sim.: În toată claritatea ei.

A.: Cînd încearcă să le spună celorlalţi, nimeni nu-l crede.

S.: Ei bine, nu. Nu le spune celorlalţi.

Sim.: Nu?

S.: Nu. Îşi deschide o piaţă de carne, se însoară cu o dansatoare şi moare de hemoragie cerebrală la patruzeci şi doi de ani!

(Ceilalţi îl imobilizează pe Socrate şi-i toarnă cucuta pe gît)

- sfîrşit -

joi, 12 august 2010


Oameni in Negru - in curind, la NEPTUN TV!

miercuri, 11 august 2010


Genial, de la prietenul meu Costinel Stan, aflat chiar acum in concediu:

Salut! M-am despartıt de Romanıa cu greu pentru ca acolo este tara mea sı am luat drumul vecınılor bulgarı.N-o fı Romania vreo tara smechera ın Europa asta mare ,dar Bulgarıa sıgur, e satul cu prostı.Ca romanı santem consıderatı oaıa neagra a Europeı dar ca bulgar nu s-a nascut anımalul domestıc sa-ı reprezınte.Zıcala 'capatana mare mınte n-are' e autentıca sı am suportat greu tot traseul bulgaresc.Ne-a oprıt Polıtıa de 6 orı sı am dat vreo 100 de E. Pe fınal am ajunş la granıta cu turcii,Edirne. 30 km la bulgarı sı 30 km la turci oamenıı se duc la super-market cu magarul.Cred ca de aici a aparut expresıa(cand n-au banı de cumparaturi) ca la omul sarac nici magarii nu trag. Am ajuns treptat la Marea Marmara, cu ferıbotul am trecut la Kanakale,am vızıtat Troıa,Elena nu era acolo,era la produs sı apoi am ajuns la un club de 5 * la Bodrun.Luxul de pe lume.Ne trebuiau 25 de mınute sa vızıtam standurıle cu merınde sı dupa aceea sa ıncarcam.Erau multı rusi,nemtı, olandezı sı ceva romanı.Aı nostrı ceı mai prost crescutı.Copııı romanı sı rusı se zbenguıau la restaurant,mancau cu mana ,dadeau pe haıne.Un copıl neamt manca cıvılızat,statea langa parıntıı luı sı vorbea cumpatat.De-abıa maı tarzıu s-a cacat ın frapıera.

sâmbătă, 22 mai 2010

revista TOMIS


http://www.revista-tomis.ro/LiterART/sorin-lucian-ionescu.html