Am o nouă problemă: dacă e de bon-ton, hic et nunc, să mă declar făţiş împotriva „fenomenului“ graffitti. S-ar putea - mă gândesc - să-mi dăuneze la carieră, ba - Doamne fereşte! - dacă nu şi mai mult. Adică: recent mi-am cumpărat şi montat o poartă nouă de garaj, albă; m-a costat o grămadă. Nu - pentru cei care întreabă -, nu stau la vilă, am o prăpădită de casă, din chirpici tencuit. Se vor întreba atunci alţii, poate pe bună dreptate, la ce-mi trebuia uşă de garaj Hormann la aşa o casă. Oricum, sunt aproape sigur că n-aş vrea s-o văd vreodată mânjită (sic!) în graffiti. Când aţi ajuns la aceste rânduri, trebuie deja să fi aflat, de ce şi cum a apărut fenomenul graffiti. Cât de frumos sau detestabil e el, dacă face bine la ten şi ce artişti geniali şi minunaţi au apărut pe planetă numai şi numai în felul acesta. Cât de persecutaţi erau ei de sistem şi cum s-au defulat ei pe pereţi, vagoane de tren şi (vai) porţi de garaj, într-o explozie de rafinament şi culoare. Cum vor ei să transmită prin cuvinte, litere şi simboluri simple, amocul lor ancestral şi transcedental... Ajuns aici, constat că mai am o problemă. Una de semantică: nu înţeleg nici să mă pici cu ceară ce scriu ei acolo, ce mesaj vor să transmită! N-am cultură graffitti, să „citesc“ pereţii. Ca şi cum ar scrie în chineză sau ebraică. Probabil (bănuiesc eu), comunică doar între ei, îşi marchează teritoriul precum - să iertaţi vorba proastă... - câinii. Cine pricepe, bine; cine nu, înseamnă că nu-i de-ai lor, nu merită să-nţeleagă.
Cineva îmi spunea pe bună dreptate: dom’ne, noi am făcut de rahat comunismul. Să facem la fel şi cu capitalismul, e doar o chestie de ani, maxim decenii; ce ne-ar costa şi cât ne-ar trebui să ridiculizăm - prin acţiune şi nu prin comentariu, nota bene - fenomenul graffitti?! La noi, fenomenul asta e gata „manelizat“ - mesajul e direct, frust şi permeabil. Nu vă bateţi capul, în unele locuri, să descifraţi mesaje subliminale - acolo scrie simplu, cu subiect şi predicat: „Jean plus Fana egal lov“! Spray-urile de vopsea sunt aceleaşi, din alea „bune“, aduse „de-afară“. Se găsesc la orice magazin de bricolaj. Mesajul e însă unul mioritic, atunci când nu e abscons şi cosmopolit de-a dreptul, într-o engleză aproximativă.
Sunt ţări „civilizate“, în care vânătoarea de artişti graffiti a îmbrăcat forma apetisantă a unor recompense substanţiale, oferite de municipalităţi, respectiv de companiile de căi ferate, în cazul vagoanelor. Prinse asupra faptului, micile genii anonime sunt obligate să „bidinească“ la loc pereţii pe care şi-au manifestat plenar talentu'. La noi, ar fi suficient să fie forţate să înveţe corect limba română.
